Auto

de Ernesto Caballero

Traducerea: Ioana Anghel

Distribuţia:

Soţia / Bianca Zurovski
Soţul / Marius Cisar
Cumnata / Ligia Stan
Autostopista / Doina Teodoru
şi Vasile David 

Regia: Sorin Militaru

Scenografia: Cristian Marin

Durata: 1h 15’ (fără pauză)

Data premierei: 2 iunie 2014

Foto și grafică afiș: Bogdan Spătaru

Preţuri bilete:

  • Preţ unic  – 20 lei
  • Preţ redus  – 7 lei
    Reducerile sunt acordate pentru pensionari, elevi şi studenţi.

Sinopsis

Ernesto Caballero s-a născut în 1957, la Madrid. A studiat la Real Escuela Superior de Arte Dramático, în prezent fiind el însuşi profesor de interpretare la prestigioasa RESAD. În 1984, fondează, alături de câţiva colegi, grupul de teatru alternativ Producciones Marginales, unde îşi pune în scenă primele texte. La sfârşitul anilor ’80, înfiinţează o nouă companie pe care o numeşte Rosaura, mărturisindu-şi afinitatea pentru Calderón de la Barca, autor foarte prezent în producţia sa scenică (de altfel, în 1989, Asociaţia regizorilor de teatru îi acordă un premiu pentru spectacolul Eco şi Narcis). Caballero îşi începe cariera teatrală ca regizor. Montează o mare varietate de texte, de la clasici (Lope de Vega, Goldoni), scenarii proprii după opera lui Ramón Gomez de la Serna sau Brecht, autori contemporani (J.L. Lagarce, Cristopher Hampton) până la texte ale colegilor de generaţie. Este convins că o mişcare teatrală puternică nu se poate afirma decât printr-un nucleu de dramaturgi care să îi exprime liniile de forţă. Antologia Teatrul Spaniei democrate: anii nouăzeci, editată de Candyce Leonard şi John P. Gabriele (Ed. Fundamentos, Madrid, 1996), confirmă apariţia unui generaţii de ruptură, care evaluează cu spirit critic repertoriul scenelor iberice. Puţine nume rezistă noilor exigenţe: Buero, Sastre, Arrabal, Nieva, Olmo, iar dintre autorii mai apropiaţi ca vârstă, doar cei preocupaţi de componenta teatrală a scriiturii dramatice (Fermín Cabal sau Alonso de Santos). Ernesto Caballero figurează printre dramaturgii reprezentativi ai noului val, alături de Ignacio del Moral, Rodrígo García, Antonio Álamo, Alfonso Plou. Cu toţii scriu venind dinspre practica teatrală şi nu dinspre literatură, activează şi în alte domenii (cinema, artă video, televiziune, jurnalism) care reclamă necesitatea unei pregătiri formale în câmpul dramaturgiei. Cuvintele lui Caballero ar putea fi atribuite oricăruia dintre ei: „Nu sunt scriitor, sunt dramaturg… operele mele nu sunt decât embrioane care vor fi împlinite în procesul repetiţiilor“. Teatrul este „un act de creaţie colectivă“ căruia textul îi serveşte drept partitură.

Multe dintre „partiturile“ create de la debutul său editorial în 1985 se susţin, însă, şi ca texte valoroase în sine: Squash (1986), Retén/Garda (1991), Nostalgia del agua/Nostalgia apei (1996), ¡Santiago (de Cuba) y cierra España! (1999), Te quiero, muñecaTe iubesc, păpuşă! (2001) etc. Actualmente, Caballero este directorul Centrului Naţional de Dramă din Madrid (instituţie ce are misiunea de a promova dramaturgia contemporană, cu un accent special pe activitatea dramaturgilor spanioli).

Auto a fost publicată în 1993, sub egida Institutului de Cultură Juan Gil-Albert – Muestra de Teatro Español de Autores Contemporáneos şi a fost reeditată, un an mai târziu, de Societatea Generală a Autorilor Spanioli. Premiera absolută a piesei,o producţie a Companiei Rosaura, a avut loc în 1992, la Teatrul Alfil din Madrid, în regia autorului. Pentru Auto şi Rezagados/Întârziaţii, Ernesto Caballero a fost apreciat de critici drept cel mai bun dramaturg al stagiunii 1993–1994.

Pentru Caballero, dramaturgul are datoria de a vorbi despre realitate, dar a vorbi despre realitate înseamnă „a genera zone de insecuritate“. În piesele sale, acest fapt se traduce prin folosirea predominantă a interogaţiei, prin abilitatea de a jongla cu sensurile duble, cu ambiguitatea teatrală: „îmi place ca personajele mele să delireze, să relateze… nu îmi este teamă de excesul de verbalizare, îmi place să lucrez cuvântul, îmi plac jocurile verbale, solilocviile…“ Un astfel de cuvânt plurisemantic este, de altfel, şi cel care dă titlul piesei montate de Teatrul „Sică Alexandrescu” (Auto a avut premiera în 1993). Pe de o parte, el reprezintă un termen specific vocabularului teatral, care evocă el autosacramental, genul alegorico-religios iniţiat de Lope de Vega şi Calderón; funcţionează, însă, şi ca simplu prefix, sugerând, în acest caz, incidentul care declanşează intriga, căci acţiunea piesei Auto îşi are originea într-un accident de automobil. Conţine, însă, şi un sens moral, atâta timp cât personajele aflate într-un spaţiu nedeterminat (anticamera unui tribunal, a lumii de dincolo?) îşi rememorează faptele, se disculpă şi incriminează, anticipând parcă judecata finală.

© Copyright - Teatrul Sică Alexandrescu