Niște fete

de Neil LaBute

traducerea: Bogdan Budeş

Regia: Gelu Colceag

Scenografia: Ştefan Caragiu

Distribuţia:

Guy / Gabriel Costea
Sam / Bianca Zurovski
Tyler / Ligia Stan
Lindsay / Viorica Geantă-Chelbea
Reggie / Maria Gârbovan
Bobbi / Iulia Popescu
Camerista / Marta Cimpoeşu

durata: 2h (fără pauză)

Data premierei: 7 decembrie 2013

Foto, grafică afiş: Bogdan Spătaru

Preţuri bilete:

  • Preţ unic  – 25 lei
  • Preţ redus  – 7 lei
    Reducerile sunt acordate pentru pensionari, elevi şi studenţi.

Sinopsis

Cei mai mulţi dintre noi – dintre oameni, vreau să zic – suntem singurii vinovaţi pentru ceea ce facem”, mărturisea una dintre eroinele piesei Nişte fete de Neil LaBute, text ce intră acum în repertoriul Teatrului „Sică Alexandrescu”. Celebrul autor american, deopotrivă scenarist şi regizor de film, este, de altfel, cunoscut publicului braşovean prin alte două texte: Autostradaşi Forma lucrurilor. Ca în întreaga sa operă, şi înNişte fete,  LaBute îşi păstrează plăcerea de a provoca, aducând publicul în faţa unor situaţii de viaţă uşor recognoscibile, dar incomode. Personajele lui sunt oameni obişnuiţi. Singurii responsabili pentru ceea ce trăiesc. Fragmentele de existenţă ficţionate păstreză seva realului, autorul punându-le în lumină fără menajamente, tranşant şi fără a da personajelor sale şansa de a (se) ascunde.

Nişte fete a avut premiera mai întâi la Londra, în 2005, avându-l în rolul principal pe David Schwimmer. Un an mai târziu, atunci când pregătea premiera newyorkeză şi publicarea piesei, LaBute a intervenit în text. Aşa cum declara în postfaţa volumului, această versiune a căpătat o serie de modificări, de nuanţări. De ce asta? În primul rând, pentru că se declară incitat să revină după un timp asupra operei sale, asupra unei piese, cu o altă privire, chiar dacă forma iniţială a avut succes. În al doilea rând, pentru că această nouă abordare i se părea mult mai de impact pentru publicul american, contemporan atunci cu o serie de scandaluri ce traversau lumea literară şi mass-media americană.

În versiunea iniţială, un bărbat aflat în faţa unui mariaj alege să se întoarcă în timp întâlnindu-se cu fostele iubite în încercarea de a afla ce nu a mers în acele relaţii şi în ce măsură propriul său adevăr despre iubirile trăite se potriveşte cu cel al partenerelor sale. În paralel, autorul lasă să se insinueze un anume oportunism jurnalistic: tânărul, fiind scriitor, foloseşte aceste întâlniri ca sursă de inspiraţie pentru următoarea carte. În cea de a doua versiune, aşa cum menţionează LaBute în aceeaşi postfaţă, accentul este schimbat. El îl transformă pe Guy într-un terorist sentimental fără scrupule” care pleacă în această călătorie cu scopul explicit de a aduna material pentru noua sa carte, folosindu-şi astfel biografia şi pe cea a fostelor iubite.

Aşa cum amintea în posfaţă, evenimentele care au bulversat piaţa editorială americană în 2005 l-au determinat să dea această interpretare textului. Primul dintre scandaluri era legat de James Frey. El şi-a lansat volumul „A Million Little Pieces” drept memorii din perioada în care a fost dependent de droguri, de alcool şi în care a avut numeroase confruntări cu poliţia. Volumul a devenit cea mai bine vândută a doua carte din America acelui an. S-a descoperit, însă, că în mare parte, cartea era ficţiune pură. Cel de-al doilea scandal a fost legat de identitatea scriitorului JT LeRoy. În cazul lui LeRoy, s-a dovedit că autorul nu era untoxicoman, transsexual, în vârstă de 25 de ani, ce obişnuia să se prostitueze, aşa cum pretindea şi cum se prezenta în societate, ci o femeie în vârstă de 40 de ani, pe nume său Laura Albert. Opţiunea pentru a folosi un pseudonim masculin dar şi de a-icrea o biografie a fost una legată de marketing, rolul în public fiind jucat de un cunoscut al autoarei.

Aceste scandaluri au stârnit mare vâlvă în America, cu referire directă la Primul Amendament al Constituţiei SUA, cel care legiferează libertatea de exprimare şi libertatea presei. S-a pus atunci în discuţie problema datoriei morale pe care autorii o au în a trasa o graniţă clară între ficţiune şi realitate şi de a nu afecta direct, prin opera lor, viaţa unor persoane ori de a le invada itimitatea. Această problemă o aruncă în arenă şi LaBute, prin noua versiune a piesei sale, la care a mai adăugat o scenă adiţională (scena Guy – Reggie).

De altfel, nici LaBute nu a fost scutit de suspiciunea că foloseşte în ficţiune modele concrete din realitate. Autorul răspunde, însă, tranşant, într-un interviu dat unei reviste online (http://www.craveonline.com):

Urmărind preocuparea ta de a vorbi despre relaţia în cuplu, întotdeaua mi-am dorit să te întreb:«Cine este femeia care te-a rănit»?

Ar trebui să fiu una anume? Nu a fost. Sau cel puţin nu în felul în care poţi spune: «O, Doamne, am fost rănit aşa de tare încât trebuie să găsesc un fel de a o impresiona prin munca mea». Din adolescenţă începând este inevitabil să nu fii dezamăgit în dragoste, măcar o dată. Toate acestea fac viaţa mai interesantă. Dar, legat de întrebare, nu pot să afirm că a fost cineva care să mă fi rănit în felul acesta.

Relaţiile pe care le vedem în piesele şi filmele tale sunt influenţate de viaţa reală?

Sigur, sunt influenţate. Însă, poveştile mele nu sunt copii ale unor întâmplări reale, în spiritul în care să poţi zice: aici este vorba despre majoratul meu iar aici despre relaţia dintre părinţii mei. Dar, când eşti un observator atent a ceea ce te înconjoară, al comportamentului uman, toate aceste relaţii şi întâmplări sunt lucruri care alimentează scrierea. Te ajută să pui în pagină povestea care e, în fond, ficţiune chiar dacă pare a fi decupată din realitate.

Pot spune că toată lumea este, astăzi, adepta psihologiei. Fiecare se erijează într-un psiholog amator.Toţi ştiu care sentiment este corect şi care nu. Cu o generaţie în urmă oamenii vorbeau extrem de puţin sau deloc despre asta. Spuneau: «Nu am de ce să merg la terapie pentru că nu sunt bolnav». Mai ales acolo unde am crescut eu, căci la New York acest trend există încă din anii ‘50. Astăzi, aşadar, publicul este avizat. Poată să simtă mult mai bine dacă îl minţi, dacă un anume personaj nu este construit corect din punct de vedere psihologic. De aceea e important să fiu foarte atent când îmi creionez eroii. Ei trebuie să aibă credibilitate, să simţi că tot comportamentul lor are sens. Şi sigur că sunt influenţat de viaţa oamenilor din jurul meu. Dar nu sunt un documentarist.

A existat cineva care să vină la tine şi să te întrebe: «Acel personaj sunt eu, nu?»

Nu. (…) Şi dacă s-a întâmplat nu a fost intenţionat. Nu sunt acel tip de scriitor vampir, aşa cum este personajul din Nişte fete, care foloseşte deliberat şi mimetic viaţa celor din jur. Nu e genul meu.”

© Copyright - Teatrul Sică Alexandrescu