Despre „20 de minute cu îngerul” piesa lui Alexandr Vampilov aş putea spune că a fost transpusă într-un spectacol amestec de realitate dură şi iluzie, o ilustrare a credoului dramaturgului rus: „… respect adevărul … Nu vreau să înşel pe nimeni. Numai aşa îi apăr pe oameni. Le văd slăbiciunile, le cunosc calităţile şi defectele şi nu mă tem să scriu aşa cum gîndesc, să spun totul cu sinceritate, deschis”. Realizată pentru Sala Studio, montarea poate fi considerată un exerciţiu profesional atît pentru actori, cît şi pentru regizorul Răzvan Marinescu, prin substanţa în a comunica cu sala, capabilă să transmită stări de emoţie dătătoare de reflecţie.
Într-un decor sugerînd sordidul, construit de Mirona Faloba potrivit pentru realitatea socială, bîntuită de instincte primare, se derulează întîmplări banale la prima vedere, dar pline de semnificaţii: o cameră mizeră de hotel dintr-un oraş din Rusia. Ugarov şi Anciughin (Fedia) se trezesc după o beţie straşnică fără o leţcaie. De fapt banii s-au dus pe băutură. După încercări de a se împrumuta de la vecinii de cameră exasperaţi de gălăgia celor doi, găsesc soluţia salvatoare: îşi strigă pe fereastră situaţia, doar-doar cineva îi va ajuta. Şi totuşi cineva le bate la uşă, gata să-i ajute dezinteresat, oferindu-le 100 de ruble. Iată îngerul salvator în persoana agronomului Homutov. Gestul necunoscutului stîrneşte indignare, frizînd ura, transformată într-o dezbatere violentă cu participarea vecinilor. Cine poate să creadă că un individ necunoscut oferă sprijin necondiţionat? Precis ascunde ceva şi trebuie pedepsit. Cine poate să creadă într-un înger, într-o societate bazată pe imoralitate, condusă de egoism, în care relaţiile interumane sînt deteriorate şi lipsa banului transformă individul, îl abrutizează, ce-şi îneacă viaţa lipsită de orizont în alcool.
Sensul moralizator n-a fost scos la suprafaţă cu obstinaţie, ci reiese din felul cum destinele sînt interpretate. Am văzut un spectacol echilibrat în care actorii au ştiut să îmbine pitorescul comportamentului personajelor cu profunzimea scenelor. Pentru că punerea în scenă a păstrat tiparul umorului amar, capabil să răscolească. În rolul Ugarov, Dan Cogălniceanu aduce degajarea cu care ne-a obişnuit. Pe de altă parte, conferă personajului profunzime prin felul cum a lucrat detaliile de la beţivul petrecăreţ la violenţa pe care i-o stîrneşte neîncrederea în calităţile „omului – înger”, acele calităţi demult distruse într-o societate aflată în declin. Actorul a lăsat cîmp larg în firescul cursiv al gestului şi atitudinea individului marcat de tarele modului de a gîndi. Îl secondează Viorica Geantă-Chelbea, actriţă de reală forţă interpretativă, în rolul Fedia, printr-un joc izbutit, plin de nuanţe. De remarcat felul cum cei doi actori developează relaţiile dintre ei.
Pentru că regizorul a mizat pe dozajul dintre vulnerabilitate şi agresivitate, stări servite cu lejeritate de cei doi interpreţi. Cînd conflictul se acutizează pînă la explozie, ritmul devine accelerat şi transformă spectacolul într-unul cu implicaţii dureroase. Demis Muraru în agronomul Homutov, „îngerul”, joacă plastic deruta şi spaima faţă de situaţia creată. Ştie să descifreze cu economie de mijloace metafora rolului. Oare n-ar putea exista în realitate un înger al relaţiilor interumane?
Întrebare retorică. Ceilalţi actori ai distribuţiei – Mihai Giuriţan, Mirela Borş, Relu
Siriţeanu, Sabina Posea – evoluează în cote artistice meritorii, subordonînd în mod exemplar jocul individual efectului de ansamblu al spectacolului.
Ni se propune o lecţie care predispune la un surîs trist, generator de o multitudine de întrebări. Bine ar fi să le găsim răspuns.
Un spectacol care trebuie văzut.

         Autor: Steluţa PESTREA SUCIU – Monitorul Expres 15.01.2018

8 iulie 2017, ORA 19, 20 DE MINUTE CU ÎNGERUL de Alexandr Vampilov