S-a stins o STEA…

Eu sunt datoare Brașovului, începând de la primii ani de școală și terminând cu facultatea și cu prezența în Teatrul din Brașov. Prezența Brașovului în viața mea mi-a întărit disciplina, morala, demnitatea și astfel am ajuns astăzi să fiu printre cei mai mari artiști ai României…” Stela Popescu, 2017, Brașov

Acestea au fost cuvintele pline de emotie , rostite de către ineglabila artista, in luna mai a acestui an , atunci cand actritei STELA POPESCU i-a fost acordat titlul de „Cetățean de onoare al Brașovului”,

Vestea tulburatoare a încetării din viață a uneia dintre celei mai mari actrițe ale scenei românești, ne-a îndurerat profund, lasând un imens gol în sufletele noastre,

S-a stins o STEA dar stralucirea ei va ramâne veșnic în amintirea noastră si a generațiilor viitoare.

NU TE VOM UITA NICIODATĂ!

Dumnezeu să-i odihnească sufletul!

Dan Cogalniceanu

Manager Teatrul ”Sică Alexandrescu”

© Copyright - Teatrul Sică Alexandrescu